Azi sting lumina!

Azi am sa sting lumina si-am sa raman pe intuneric si poate asa macar pentru o clipa am sa te simt iar langa mine, si-ai sa-mi zambesti, sa-mi spui ca o sa fie bine, si ca-n curand voi fi iar langa tine, si-atunci va fi pentru vecie, ce dor imi e de tine….

Da-mi o parte din tine!

As vrea sa-ti iau o mana, pe care vrei tu sa mi-o dai, si cand voi fi pierduta-n haos si in ganduri lugubre, sa-ti iau mana intr-a mea s-o strang, si sa ma ia o liniste in brate si sa ma legene usor.

Ti-as lua si  inima din piept, o zi doar, sa simt mai bine teama si dorul ce-ti atarna legate cu lant greu si ferecate de mii de ivare.

 

As lua-o doar pentru a stii mai bine cum e sa fii tu si sa traiesc in amintirile ce zac in ea.

 

Ti-as lua o talpa sa simt cum arde pamantul sub picioare cand vrei sa stai sa te-odihnesti, satula sa cutreieri atatea drumuri de nonsens.

 

Ti-as lua urechea s-aud toata palavrageala ce o suporti in fiecare zi cand vrei sa asurzesti doar un moment si sa-ti asculti tacerea sufletului ratacit.

 

Ti-as lua si gura si i-as invata tainele de a nu spune nimic cand totul in gandire-i haos.

 

Ti-as lua si sufletul, dar nu e de gasit l-am cautat un ceas, oare unde l-ai dosit?

 

De nu spui sa ma opresc sa caut, cand al tau suflet e-n aripa mea stanga infipta bine-n spate.

 

Ganduri haotice

Ai simtit vreodata nevoia sa privesti in gol, sa lasi timpul sa zboare pe langa tine precum o mie de anotimpuri,  o mie de nori ce se aduna si se despart pe cer, o mie de picaturi ce se unesc in balti pe caldaram, ai reusit sa respiri si totusi sa mori incet si lin, sa lasi viata sa ti se scurga din vene si-apoi sa-nvii ca si cand nimic nu s-a-ntamplat si nici un gand bizar nu ti-a zburat prin cap?

Ma simt ca un ostas ce si-a pierdut toti camarazii in lupta, ce-a stat nestingherit si i-a privit cum mor si le-a vazut in ochi familiile ce vor plange la mormantul lor.

Ma simt stinghera in viata, ca un om singur pe un drum pustiu si prafuit, ca un fulg de nea pierdut intr-o vara torida, ca o umbra ce-si cauta fiinta flamanda de iubire, ca un copil ce cauta o mangaiere si un sarut pe furis in timp ce dorm.

Detest fiintele galagioase ce-mi tulbura gandurile care-mi inunda mintea, as vrea sa fiu cuprinsa de o liniste crunta, sa-mi tiuie urechile la placerea de a nu auzi nimic, si sa-mi treaca prin minte amintiri secventiale, sa rad, sa plang la comemorarea lor ca intr-un parastas morbid.

Si as vrea sa ma tina cineva de-o mana si sa ma simt un firicel de nisip intr-o mare de desert, sa fiu purtata de un vant pribeag ce-mi insoteste teama.

As vrea sa fiu un stalp de telegraf la marginea unui camp plin de flori salbatice si sa ma-mbat de-al lor miros, s-astept sa ma usuc si apoi sa cad in flori, sa imi fac coroana ce-am s-o port mandra pana la un capat de drum.

Eu nu te pot salva….

Am realizat, in sfarsit, EU NU TE POT SALVA!

Cand totul e negru in existenta ta, cand nu mai ai puterea sa te tii putin in brate, sa simti ce e in jurul tau, inainte sa dispara totul; cand simt cum aluneci iar eu nu pot sa te mai tin, degeaba iti aduc aminte cum m-ai salvat, de toate relele din mintea mea, caci eu nu te pot salva….

As vrea sa te pot convinge sa inchizi ochii si sa crezi ca va fi bine, si ca exista o cale de intoarcere; as vrea sa iti dau inima si trupul meu, si sa le lasi pe ele sa sufere in locul tau, dar stiu ca nu ai accepta….

Stiu ca simti cum pamantul se crapa sub picioare, si cum te ameninta totul, stiu ca simti cum stelele explodeaza, si cum sufletul tau se taraste, stiu ca plangi in somn; insa eu nu te pot salva….

Stiu ca simti cum totul se clatina si spui ca acest cutremur nu este al tau, insa de fiecare data iti apartine, esti fragila si totul e distrus in interiorul tau, iar eu ma simt neputincioasa in fata suferintei tale….

Esti asemenea unui pahar ce se goleste pe dinauntru fara ca nimeni sa soarba din tine, iar fericirea ta s-a epuizat in mainile timpului, incerc sa stau langa tine, in nebunia mea, dar totul e tardiv….

Am inceput sa palim, tu vrei doar sa se termine totul pentru tine, nu are rost sa incerc sa ma ascund in spatele acestei mascarade, pentru ca iti voi face rau, eu nu te pot salva….

Incerc sa cred ca am vazut totul prin ochii tai exact ca printr-o usa deschisa, sufletul tau a adormit, viseaza rece la sfarsit, iar eu nu pot sa-l aduc inapoi,  as respira in locul tau doar ca sa iti incalzesc sufletul amortit, dar eu nu te pot salva…..

Sincera….

„Alo, salutare masca

Poti sa imi faci si mie o programare, la tine?

Simt o nevoie dementa sa te vad.

Imi e dor de tine, nimic altceva,

Am o gramada de lucruri sa iti spun,

In plus, ma impinge o nevoie disperata sa te tin in brate,

Stiu, nu trebuie sa ma supar, da, te-am regasit intr-o perioada foarte agitata din viata ta,

Am gresit ca am insistat iar sa te iubesc?

Am gresit ca am vrut sa nu ma mai simt singura?

Iarta-ma!

N-ai vrea sa te las, sa tac un timp?

Sa vezi cum e sa iti lipsesc,

Sa nu mai poti de dor si eu sa spun, stiu, da` nu am timp….”

Indiferenta si nu ma tratez!

Da stiu sunt indiferenta la multe lucruri ce se petrec in jurul meu, indiferenta la felul in care sunt privita cand ma izolez, nu va mai chinuiti sa intelegeti ca nu veti reusi, indiferenta la felul gingas de a va purta cu mine,  nu e necesar sa va straduiti atat de mult, nu simt nevoia sa imi vorbiti frumos atata timp cat nu aveti nici cea mai vaga idee despre ce se intampla cu mine, de ce trebuie sa va inghesuiti in spatele meu, haideti in fata, luati-va un scaun si asteptati sa va ascult sau sa imi pese.

Sunt indiferenta cand incercati sa-mi explicati ca nu e bine ce fac, atata timp cat eu nu ma simt in largul meu, mai bine stinghera si retrasa, in lumea mea gri si plina de multi de „nu” si cativa de „poate”, decat in lumea voastra insipida si plina de rahaturi.

Indiferenta doare cel mai mult, mai mult decat o palma, mai mult decat o mie de cuvinte, asa ca va raspund agresiunii prin nonviolenta, doar prin indiferenta.

Imposibilul sau tu

De ce a trebuit sa apari in viata mea lipsita de culoare si sentimente?

De ce acum eu trebuie sa ma zbat intre tine, intre noi?

De ce de fiecare data imi cauti privirea si ma obligi sa sufar de dorinta?

De ce e ca si cum mi-ai lua barbia-n mana si m-ai sili sa-mi ridic ochii catre tine?

De ce cand ma gandesc la tine, apari si ma dezrobesti de tot ce am cladit pana atunci, de ziduri ridicate impotriva ta, cu atata suferinta?

De ce cand iau paharul sa ti-l umplu, as vrea sa il ating doar sa-ti simt caldura buzelor?

De ce ma privesti pe ascuns, desi te vad in coltul mintii?

De ce daca n-ai fi, as muri putin cate putin si-atunci cand esti, imi vine sa dispar, s-ajung la tine-n brate?

De ce nu stiu ce sa ma fac cu tine, de ce-ai mai fi, de ce eu mai respir….

Univers incolor

Sufar de nepasare, pentru mine, ma simt vinovata pentru orice progres sau realizari pe care le fac pentru mine…

Practic simt ca nu merit prea multe, daca nu chiar nimic, niciodata….

Tolerez si accept tot ce se arunca in mine, singura, si simt ca nimeni nu ma poate ajuta, plus ca nu vreau sa impovarez pe nimeni….

Mai e ceva, nu mai vreau sa fiu eu, as vrea sa fiu altcineva, parca toata viata m-am straduit sa fiu eu, perfecta, imi place ordinea, iubesc certitudinile, promtitudinea si exactitatea, dar nu stiu de ce continui sa fac asta….

Nu stiu sa ma iubesc, chiar nu stiu, si nu inteleg cum de altii ma pot iubi, pentru unii as muta si muntii, insa pentru mine as opri timpul in loc….