Prietenia noastra s-a nascut atunci cand ne-am spus: „Cum! Si tu? Credeam ca numai eu sunt asa?”
Stii totul despre mine, trecut, prezent si totusi continui sa ma iubesti; adevarul este ca intr-un final probabil ne vom face sa suferim mai mult sau mai putin, insa tu esti acea persoana pentru care merita „sa suferi”.
Cand ma intreb cine imi marcheaza viata, adesea ma gandesc la tine, tu care, in loc sa-mi dai un sfat, o solutie, o cale de vindecare a sufletului, ai ales in schimb sa imparti cu mine suferinta si sa-mi acoperi ranile cu mana ta calda si delicata.
Tu stii sa fii tacuta in momente de disperare sau confuzie, poti sa stai langa mine cand sunt indurerata, sau cand sunt ratacita, tu poti sa tolerezi totul fara sa stii ce se intampla cu adevarat, tu nu incerci sa ma vindeci de boli imaginare.
Daca am o problema, nu ma stresezi cu intrebari de genul „pot sa te ajut cu ceva?”, tu poti sa te gandesti la ceva ce stii ca ma ajuta si o faci.
Tu cunosti cantecul sufletului meu si-l poti canta pentru mine atunci cand memoria imi joaca feste.
Tacerea poate fi o adevarata conversatie intre noi, nu ceea ce spunem conteaza, conteaza doar ce nu va trebui sa spunem niciodata si totusi sa stim despre ce e vorba.
Promite-mi ca iti vei aminti intotdeauna ca esti mai curajoasa decat crezi tu, mai puternica decat pari, si mai sensibila decat consideri.
Cand spun ca pe tine te plac, vorbesc despre acea parte din tine care stie ca viata este mai mult decat poti vreodata sa vezi, sa auzi sau sa simti.
Daca ar fi sa apuci 100 de ani, as vrea sa traiesc 100 minus o zi, astfel incat sa nu trebuiasca sa traiesc fara tine…
twomasks
twomasks 