Ganduri haotice

Ai simtit vreodata nevoia sa privesti in gol, sa lasi timpul sa zboare pe langa tine precum o mie de anotimpuri,  o mie de nori ce se aduna si se despart pe cer, o mie de picaturi ce se unesc in balti pe caldaram, ai reusit sa respiri si totusi sa mori incet si lin, sa lasi viata sa ti se scurga din vene si-apoi sa-nvii ca si cand nimic nu s-a-ntamplat si nici un gand bizar nu ti-a zburat prin cap?

Ma simt ca un ostas ce si-a pierdut toti camarazii in lupta, ce-a stat nestingherit si i-a privit cum mor si le-a vazut in ochi familiile ce vor plange la mormantul lor.

Ma simt stinghera in viata, ca un om singur pe un drum pustiu si prafuit, ca un fulg de nea pierdut intr-o vara torida, ca o umbra ce-si cauta fiinta flamanda de iubire, ca un copil ce cauta o mangaiere si un sarut pe furis in timp ce dorm.

Detest fiintele galagioase ce-mi tulbura gandurile care-mi inunda mintea, as vrea sa fiu cuprinsa de o liniste crunta, sa-mi tiuie urechile la placerea de a nu auzi nimic, si sa-mi treaca prin minte amintiri secventiale, sa rad, sa plang la comemorarea lor ca intr-un parastas morbid.

Si as vrea sa ma tina cineva de-o mana si sa ma simt un firicel de nisip intr-o mare de desert, sa fiu purtata de un vant pribeag ce-mi insoteste teama.

As vrea sa fiu un stalp de telegraf la marginea unui camp plin de flori salbatice si sa ma-mbat de-al lor miros, s-astept sa ma usuc si apoi sa cad in flori, sa imi fac coroana ce-am s-o port mandra pana la un capat de drum.

Ai privit?

Ai privit vreodata un suflet trist cu privirea brazdata de dezamagiri, ai privit vreodata niste ochi atat de luminosi si totusi plini de lacrimi ce-i sapau obrazul fin?

Ai privit vreodata o inima sfaramata in bucati, ce-atarna precum un les si tresare intr-o ultima bataie?

Ai privit vreodata o mana rece tremuranda de-atata amaraciune, ai zarit vreodatata prin ochii ei tavanul plin de umbre ce vestesc numai sfarsitul?

Ai privit vreodatata un om satul de toti ceilalti, un om ce vrea doar sa sufere si sa planga pana ce toate lacrimile ii vor seca sufletul incins de vapaia amintirilor sumbre ce-i bantuie fiece vis?

Ai putea sa-nveti de la un asemenea om sa iubesti sublim si nebuneste?

Intreaba-ma pe mine cum e sa iubesti pe cineva asa, cum poate fi un drog sau un pacat.

Patul meu de moarte

Sufletul meu moare incet, pasiunea pentru tine este ca o boala periculoasa,

Cum ai putut sa-mi iei toata speranta cu un singur gand imaginat?

M-ai asezat pe patul mortii si m-ai privit cum adorm lent.

E in natura ta sa ucizi tot ce vezi?

Am crezut ca te-am gasit, eram gata sa fac jocul pana la capat doar sa te pot pastra.

Am realizat totul prea tarziu, acum sunt plina de otrava ta,

Ce-mi strabate toate venele,

Tandretea ta m-a halucinat, nu exista nici o usa ori fereastra pe care sa pot iesi,

Oroarea mi-a cuprins tot creierul,

As vrea sa plec insa nu pot scapa de dorinta ta,

Alerg insa nu plec, poate ca-i pentru ca sunt pe un pat, pe patul meu de moarte….