Ti-ai promis sa nu mai suferi si totul a fost in zadar, ti-ai promis sa nu mai privesti catre nicaieri cu ochii reci si goi, ti-ai promis sa nu te mai intorci pe acest taram fragil si sensibil al inimii tale frante si peticite de atatea randuri cand ai incercat sa te dregi.
Ti-ai promis sa iti aduci aminte cum e sa respiri, sa traiesti, sa nu te mai prabusesti in neant, sa nu mai simti spinii ascutiti ce-ti zgarie trupul, ti-ai promis sa te impotrivesti caderii, sa nu mai lasi pe nimeni sa-ti sfasie hainele, si sa te lase goala doar pentru a fi mai usor sa ajunga la inima ta ce fragil mai bate.
Ti-ai promis ca nu vei mai trai fara iubire, fara lacrimi, si totusi esti goala pe dinauntru, coplesita de amara liniste a uitarii.
In loc sa mergi in jos, in loc sa strigi cu disperare, in loc sa fugi cat inca esti in viata, in loc sa inghiti minciuni, in loc sa te ingropi de vie, mai bine rasuceste cutitul in rana pana cand cei ce iti fac rau nu mai pot sangera.
