Izolare….

Si ti-ai facut un zid ce-i nemilos de mare,

Si-n interior strajerii sufletului tau,

Stau si-l pazesc si-s gata sa-si dea si ultima suflare,

Si reusesc sa urc pe el, ma zgarie izolarea ta,

Si cand sunt sus si-s pregatita sa patrund in gandul tau cel negru si poate sa-l alung,

Stau neclintita si te privesc cum iar iti stingi atatea doruri si crunte suferinti,

Cu lacrimi mari si-amare ce ochii ti-i inunda,

Si nu le stergi de teama ca vei putea vedea salvarea spiritului tau,

Si stau pe acea culme a zidului tau mare,

Si sunt neputincioasa si lasa ca nu am atata tarie sa pot sa trec acolo langa tine,

Caci imi e tare frica sa nu ma izgonesti, sa spui ca nu e bine sa-ti tulbur existenta.

Ce-ar fi sa te uit!

Am sa te uit, am sa te scot de acolo din coltul mintii mele, unde stateai inghesuit in intuneric caci nimeni si nimic nu trebuia sa auda ca respirai acelasi aer ca si mine; si-am sa mai uit ce imi imaginam de-atatea ori, cum ma feream de tine si de ochii tai, si cum visam cu atat nesat o data doar sa iti simt caldura.

Si-am sa mai uit de azi ca te-am vazut vreodata, si cum mi-ai luminat universul cu-a ta privire si zambetul gingas, si-am sa mai uit c-odat am tremurat la gandul ca ne-am putea uni doar in simtiri si-n mangaieri furate.

Asa e dragostea, paleste in timp, dar care timp caci noi nu am avut nici o secunda impreuna, am avut o vesnicie in mintea mea, acolo am fost noi singuri, m-ai alintat si m-ai privit adesea.

Maine am sa te uit, am sa devin mai rece, ma voi pierde de acum in orice numai in ochii tai nu, n-am sa te mai las in vis, sa ma cuprinzi usor in brate.

Si-am sa mai uit cum tremuram izbita de privirea ta, nu voi mai da buzna catre lumina ta, as da orice acum sa te mistui din lumea mea….