Dance with my father

„If I could write a story
It would be the greatest ever told
Of a kind and loving father
Who had a heart of gold

If I could write a million pages
But still be unable to say, just how
Much I love and miss him
Every single day”

Ti-ai promis!

Ti-ai promis sa nu mai suferi si totul a fost in zadar, ti-ai promis sa nu mai privesti catre nicaieri cu ochii reci si goi, ti-ai promis sa nu te mai intorci pe acest taram fragil si sensibil al inimii tale frante si peticite de atatea randuri cand ai incercat sa te dregi.

Ti-ai promis sa iti aduci aminte cum e sa respiri, sa traiesti, sa nu te mai prabusesti in neant, sa nu mai simti spinii ascutiti ce-ti zgarie trupul, ti-ai promis sa te impotrivesti caderii, sa nu mai lasi pe nimeni sa-ti sfasie hainele, si sa te lase goala doar pentru a fi mai usor sa ajunga la inima ta ce fragil mai bate.

Ti-ai promis ca nu vei mai trai fara iubire, fara lacrimi, si totusi esti goala pe dinauntru, coplesita de amara liniste a uitarii.

 Ti-ai promis ca nu te vei prabusi, ca vei lupta cu propria-ti fiinta, cu altii,ca nu te vei lasa purtata de aripile intunericului, a confuziei, ca nu vei calca pe taramul acela al nepasarii, ca nu vei esua in lumea asteptarii, ca nu vei simti durerea iubirii.

In loc sa mergi in jos, in loc sa strigi cu disperare, in loc sa fugi cat inca esti in viata, in loc sa inghiti minciuni, in loc sa te ingropi de vie, mai bine rasuceste cutitul in rana pana cand cei ce iti fac rau nu mai pot sangera.

Lumea mea ar fi seaca fara tine, nu as putea merge drept pe drumul meu, nu as putea continua, stiu ca esti goala pe dinauntru, dar lasa-ma sa stau langa tine….

Cuvinte

Daca as putea sa adun pe hartie,

toate cuvintele ce te-ar descrie,

toate  cuvintele pentru respect si intelegere,

iubire, incredere, bunavointa,

Nu ar fi de-ajuns pentru a multumi pentru ceea ce esti.

Pentru lumina pe care o aduci in sufletul meu,

pentru iubirea ce-o reversi asupra mea, in felul tau,

pentru rabdarea ce o ai numai cu mine.

Cuvintele nu sunt de ajuns pentru iubirea mea,

si sper ca gandurile mele macar sa ajunga,

acolo de unde fiecare lacrima a ta porneste,

atunci cand te simti pierduta.

Eu nu te pot salva….

Am realizat, in sfarsit, EU NU TE POT SALVA!

Cand totul e negru in existenta ta, cand nu mai ai puterea sa te tii putin in brate, sa simti ce e in jurul tau, inainte sa dispara totul; cand simt cum aluneci iar eu nu pot sa te mai tin, degeaba iti aduc aminte cum m-ai salvat, de toate relele din mintea mea, caci eu nu te pot salva….

As vrea sa te pot convinge sa inchizi ochii si sa crezi ca va fi bine, si ca exista o cale de intoarcere; as vrea sa iti dau inima si trupul meu, si sa le lasi pe ele sa sufere in locul tau, dar stiu ca nu ai accepta….

Stiu ca simti cum pamantul se crapa sub picioare, si cum te ameninta totul, stiu ca simti cum stelele explodeaza, si cum sufletul tau se taraste, stiu ca plangi in somn; insa eu nu te pot salva….

Stiu ca simti cum totul se clatina si spui ca acest cutremur nu este al tau, insa de fiecare data iti apartine, esti fragila si totul e distrus in interiorul tau, iar eu ma simt neputincioasa in fata suferintei tale….

Esti asemenea unui pahar ce se goleste pe dinauntru fara ca nimeni sa soarba din tine, iar fericirea ta s-a epuizat in mainile timpului, incerc sa stau langa tine, in nebunia mea, dar totul e tardiv….

Am inceput sa palim, tu vrei doar sa se termine totul pentru tine, nu are rost sa incerc sa ma ascund in spatele acestei mascarade, pentru ca iti voi face rau, eu nu te pot salva….

Incerc sa cred ca am vazut totul prin ochii tai exact ca printr-o usa deschisa, sufletul tau a adormit, viseaza rece la sfarsit, iar eu nu pot sa-l aduc inapoi,  as respira in locul tau doar ca sa iti incalzesc sufletul amortit, dar eu nu te pot salva…..

Cufar cu amintiri

As vrea sa va pastrez pe toti acolo, intr-un cufar cu amintiri, asa as putea sa lupt cu uitarea, si cu dorul de voi.

As vrea sa-l pot deschide in fiecare seara, inainte sa ma pierd in vise ori cosmaruri, as vrea sa va iau si sa va mangai pe-ndelete, pe voi ce ati ales sa ma abandonati, si sa ma lasati sa bantui in nestire.

Pierduta-n intuneric, fara un semn de la voi, deschid cufarul, si acolo-i doar liniste, dar oare voi nu-mi auziti strigatul de dor?

Pierduta-n amintiri, as vrea sa-l deschid si sa va strang in brate, pana nu mai pot sa respir, sau as intra acolo sa-mi vindec sufletul de amintiri.

Sincera….

„Alo, salutare masca

Poti sa imi faci si mie o programare, la tine?

Simt o nevoie dementa sa te vad.

Imi e dor de tine, nimic altceva,

Am o gramada de lucruri sa iti spun,

In plus, ma impinge o nevoie disperata sa te tin in brate,

Stiu, nu trebuie sa ma supar, da, te-am regasit intr-o perioada foarte agitata din viata ta,

Am gresit ca am insistat iar sa te iubesc?

Am gresit ca am vrut sa nu ma mai simt singura?

Iarta-ma!

N-ai vrea sa te las, sa tac un timp?

Sa vezi cum e sa iti lipsesc,

Sa nu mai poti de dor si eu sa spun, stiu, da` nu am timp….”

Indiferenta si nu ma tratez!

Da stiu sunt indiferenta la multe lucruri ce se petrec in jurul meu, indiferenta la felul in care sunt privita cand ma izolez, nu va mai chinuiti sa intelegeti ca nu veti reusi, indiferenta la felul gingas de a va purta cu mine,  nu e necesar sa va straduiti atat de mult, nu simt nevoia sa imi vorbiti frumos atata timp cat nu aveti nici cea mai vaga idee despre ce se intampla cu mine, de ce trebuie sa va inghesuiti in spatele meu, haideti in fata, luati-va un scaun si asteptati sa va ascult sau sa imi pese.

Sunt indiferenta cand incercati sa-mi explicati ca nu e bine ce fac, atata timp cat eu nu ma simt in largul meu, mai bine stinghera si retrasa, in lumea mea gri si plina de multi de „nu” si cativa de „poate”, decat in lumea voastra insipida si plina de rahaturi.

Indiferenta doare cel mai mult, mai mult decat o palma, mai mult decat o mie de cuvinte, asa ca va raspund agresiunii prin nonviolenta, doar prin indiferenta.

Ciudata?

De ce se grabesc unii oameni sa ma catalogheze asa de repede, doar pentru ca imi plac lucrurile bine definite, doar pentru ca iubesc exactitatea, doar pentru ca sunt sensibila la zgomote ce-mi deranjeaza lumea interioara, doar pentru ca am idei diferite despre viata, doar pentru ca percep lucrurile altfel decat voi, dintre voi imi iau de fapt doza de anormalitate.

Da, noi cei ciudati avem o alta perspectiva asupra lucrurilor, doar noi putem vedea ceea ce voi nu veti zari vreodata, pentru ca nu aveti capacitatea de a privi dincolo de umbre si de aparente, pentru ca nu stiti sa cititi un om dupa gesturi nu doar dupa cuvinte rostite-n graba.

Imi place sa fiu singura, acolo-n lumea mea decat sa fiu inconjurata de voi, care va credeti perfecti, nu am spus niciodata ce simt cu adevarat in interiorul meu, pentru ca acolo in locul acela magic, creat doar pentru mine, totul se intoarce exact ca o clepsidra.

De multe ori ma simt neînţeleasă, furioasa si dezamăgită. Nu ma prefac ca sunt altfel, ci doar îmi îngrop adânc aceste sentimente si încerc sa uit de ele. Doar ca ele sunt mereu acolo, precum o piatra pe care o arunci intr-un lac, si face valuri, apoi totul se linisteste si nimeni nu mai stie ce s-a intamplat, insa eu voi sti mereu de existenta acelei pietre si cat de greu imi apasa sufletul.

Sunt furioasa când cineva încearcă sa îmi spună ce sa fac cu viaţa mea dar nu încearcă nici măcar un pic sa ma înţeleagă….

Ce-ar fi sa te uit!

Am sa te uit, am sa te scot de acolo din coltul mintii mele, unde stateai inghesuit in intuneric caci nimeni si nimic nu trebuia sa auda ca respirai acelasi aer ca si mine; si-am sa mai uit ce imi imaginam de-atatea ori, cum ma feream de tine si de ochii tai, si cum visam cu atat nesat o data doar sa iti simt caldura.

Si-am sa mai uit de azi ca te-am vazut vreodata, si cum mi-ai luminat universul cu-a ta privire si zambetul gingas, si-am sa mai uit c-odat am tremurat la gandul ca ne-am putea uni doar in simtiri si-n mangaieri furate.

Asa e dragostea, paleste in timp, dar care timp caci noi nu am avut nici o secunda impreuna, am avut o vesnicie in mintea mea, acolo am fost noi singuri, m-ai alintat si m-ai privit adesea.

Maine am sa te uit, am sa devin mai rece, ma voi pierde de acum in orice numai in ochii tai nu, n-am sa te mai las in vis, sa ma cuprinzi usor in brate.

Si-am sa mai uit cum tremuram izbita de privirea ta, nu voi mai da buzna catre lumina ta, as da orice acum sa te mistui din lumea mea….

Prietenia noastra!

Prietenia noastra s-a nascut atunci cand ne-am spus: „Cum! Si tu? Credeam ca numai eu sunt asa?”

Stii totul despre mine, trecut, prezent si totusi continui sa ma iubesti; adevarul este ca intr-un final probabil ne vom face sa suferim mai mult sau mai putin, insa tu esti acea persoana pentru care merita „sa suferi”.

Cand ma intreb cine imi marcheaza viata, adesea ma gandesc la tine, tu care, in loc sa-mi dai un sfat, o solutie, o cale de vindecare a sufletului, ai ales in schimb sa imparti cu mine suferinta si sa-mi acoperi ranile cu mana ta calda si delicata.

Tu stii sa fii tacuta in momente de disperare sau confuzie, poti sa stai langa mine cand sunt indurerata, sau cand sunt ratacita, tu poti sa tolerezi totul fara sa stii ce se intampla cu adevarat, tu nu incerci sa ma vindeci de boli imaginare.

Daca am o problema, nu ma stresezi cu intrebari de genul „pot sa te ajut cu ceva?”, tu poti sa te gandesti la ceva ce stii ca ma ajuta si o faci.

Tu cunosti cantecul sufletului meu si-l poti canta pentru mine atunci cand memoria imi joaca feste.

Tacerea poate fi o adevarata conversatie intre noi, nu ceea ce spunem conteaza, conteaza doar ce nu va trebui sa spunem niciodata si totusi sa stim despre ce e vorba.

Promite-mi ca iti vei aminti intotdeauna ca esti mai curajoasa decat crezi tu, mai puternica  decat pari, si mai sensibila decat consideri.

Cand spun ca pe tine te plac, vorbesc despre acea parte din tine care stie ca viata este mai mult decat poti vreodata sa vezi, sa auzi sau sa simti.

Daca ar fi sa apuci 100 de ani, as vrea sa traiesc 100 minus o zi, astfel incat sa nu trebuiasca sa traiesc fara tine…