Filmele au intotdeuna o sursa de inspiratie, o poveste, dar oare filmele cu ingeri transcriu o intamplare adevarata?
Oare cei ce ne-au fost dragi, si au plecat, ne vegheaza viata, oare ne privesc de acolo de sus, oare plang odata cu noi cand suntem tristi, oare sunt fericiti, chiar daca sunt acolo?
Oare de ce nu-i putem vedea, asa ca-n filme, oare suntem atat de incrancenati sa le plangem disparitia incat nu realizam ca poate ei au ramas langa noi, sa ne protejeze?
Oare cand simtim adierea vantului, desi nici o frunza nu se misca, nu cumva e respiratia lor?
Oare nu vin noaptea langa noi sa ne-ncalzeasca trupurile arse de amintirea lor, oare nu ne tin de mana atunci cand ne e greu?
Oare nu intervin asupra intamplarilor pe care nu trebuie sa le traim, pentru ca ne-ar aduce suferinta?
Daca as sti ca pot vedea ingerii, as inchide ochii, as pluti, as zbura, as merge macar odata acolo unde stau ei, si i-as intreba, atunci cand ninge, coboara toti la noi?
