De ce tu?
Astazi, mai mult ca altadata, vreau sa-ti spun ca o eventuala indepartare de noi, nu poate fi decat o gluma, proasta daca vrei, noi nu putem fi decat impreuna, intregul odata format neputand fi stricat de nimeni si de nimic.
Nu poti sa te intrebi de ce acum cand esti intr-o perioada neagra a vietii tale, eu sunt iar langa tine si sa te temi ca nu te-as suporta.
Ne intelegem din priviri, ne ghicim uneori gandurile, ne sprijinim reciproc si acum viata nu poate fi altfel, chiar daca e greu.
Ma intrebai odata: de ce tu, de ce atat de mult intre noi? M-am intrebat nu o data: de ce tu, de ce iar noi? Era ca si cum ai fi ratacit prin lume pana intr-o zi, departe de mine, dupa o vreme am fost iar noi si am zis hai sa mai stam o vreme impreuna ca ne-a fost tare bine in trecut.
Stiu, ne despart unele lucruri ce ne arunca in cutii de obiceiuri, tabieturi, principii, spaime, dar un zambet, o imbartisare, hai sa nu uitam sa fim noi.
De ce tu? Pentru ca in lumea mea de cuvinte 75% gandite si 25% vorbite esti acel punct de reper pe care nimic nu-l poate clinti. Pentru ca nimeni pana la tine nu a incercat sa cuantifice in grame, centimetri, secunde tot ceea ce simt.
De ce tu? Pentru ca nu uiti, si daca vreodata as uita vreuna din intamplarile zilelor mele as putea sa te rasfoiesc si sa aflu ceea ce memoria refuza sa-mi redea.
De ce tu? Pentru ca esti mai buna decat mine si as vrea ca printr-o contaminare sufleteasca sa fiu macar pe jumatate ca tine.
De ce tu? Pentru ca esti langa mine cum nimeni nu a fost vreodata, gandul tau despre mine cand nu suntem impreuna e aproape palpabil, o zi in care nu am stii ceva despre noi este ca un semn ca s-a intamplat ceva grav.
De ce tu? Pentru ca in cuvinte dramuite si cu felul tau de-a fi concret, ma faci sa ma simt importanta si apreciata. Pentru ca stii sa daruiesti fara sa pretinzi nimic in schimb. Pentru ca pe scara valorilor mele: increderea, respectul, prietenia … esti o prezenta puternica prin felul tau de a te purta, de a vorbi, de a asculta.
Cu fiecare zi care trece, in loc sa descopar defecte care sa spulbere prietenia, descopar lucruri care ma fac sa te pretuiesc din ce in ce mai mult.

Lasă un comentariu